9 ani. De 9 ani de zile (si vreo cateva luni) am inceput sa alerg, dar practic din 2014 am inceput sa merg la competitii de alergare montana, asa ca MPC 2022 a fost, pentru mine, incununarea cu succes a aproape un deceniu de alergare, intre 21 si 29 de ani, fiind si ultimul meu an la categoria sub 30 de ani. Trece timpul repede, din pacate, inca tin minte cum era la primele concursuri, unde se intampla inclusiv sa fiu cel mai tanar dintre toti participantii... Dupa atatia ani de alergare am ajuns sa apreciez nu atat rezultatul in sine la o competitie, cat cariera, parcursul. Sunt multi care au 2-3 curse bune sau chiar si 2-3 sezoane si dupa nu mai auzi de ei niciodata, asa ca per total cred ca este mai important sa ai o cariera indelungata ca alergator amator. Este important si progresul, dar de la un punct in colo devine mai putin relevant, dupa cum vorbeam si cu un prieten - mai putin conteaza ca ai terminat pe locul 30 sau pe locul 50, oricum nu esti in top, mai mult conteaza sa fi facut multe trasee si sa le fi terminat cu zambetul pe buze, fara sa te fi distrus total.
Din pacate fenomenul alergarii montane incepe sa isi piarda din amploare, in special o data cu pandemia si cu inflatia lumea s-a schimbat, oamenii nu mai merg la atatea curse pentru ca nu isi mai permit si ce este mai trist este ca tot mai putini oameni tineri se apuca. Dovada: la MPC veneau si 700-800 de persoane, anul acesta s-au inscris in jur de 400 iar in top 20 au fost doar 5 persoane sub 30 de ani, iar din cei 5 majoritatea probabil mai participasera si in trecut. O singura exceptie notabila stiu, Toma Valentin, o tanara speranta a alergarii, el nu tin minte sa mai fi fost si in alti ani, fiind prea tanar la ultima editie, in 2019 (l.e.: si el a fost in 2019, deci nicio prezenta noua in top). Personal nici eu n-am mai mers la atatea curse ca in trecut, am prioritizat cateva curse mai grele, dar sezonul urmator intentionez sa o las mai moale cu ultra si sa prioritizez alergarile pe distante pana in maraton. La ultra oricum mi se pare ca nu ai nevoie de antrenament specific daca nu urmaresti ceva anume, dupa un timp le duci doar din psihic si experienta, asa ca pana la urma ce conteaza de fapt este tor pregatirea pe distante standard (10k, semi, maraton). Pana la urma orice ultramaratonist bun trebuie sa fie la baza un bun maratonist si sa mai aiba cateva alergari lungi/ un volum ceva mai mare. Am stat un pic pe ganduri daca sa particip sau nu dar avand in vedere ca Bianca a spus ca se inscrie am zis ca particip si eu.
Obiectivul era unul simplu: PB. De ce spun unul simplu? Pentru ca timpul meu era unul foarte slab, in 2019 am alergat alaturi de Bianca iar in 2018 veneam dupa 200km la Tor, inca ma resimteam si am facut doar 5h39, un timp slabut comparativ cu restul curselor mele. Si acum veneam dupa un volum mare facut in Alpi, dar avand in vedere ca am pierdut doar o singura noapte in cursa nu m-am resimtit fizic mai deloc. Am fost sa iau kitul de participare chiar la ora 17, inca nu erau gata si am stat si eu cu voluntarii pana au terminat de aranjat pachetele, erau destule persoane pe care le stiam asa ca nu m-am plictisit. Am primit o caciula de lana, un bidon, o carte si niste geluri. Avand in vedere ce preturi sunt acum nici nu am putut avea vreo pretentie, mai ales ca pretul a fost unul total rezonabil, am apreciat ca organizatorii s-au straduit sa ne ofere cate ceva. Am avut parte de o surpriza a doua zi cand am primit un tricou tip polo, facute doar pentru finisheri, am fost foarte incantat avand in vedere ca eu nu port decat tricouri tip polo cand nu alerg.
In seara de dinainte am reusit sa am un somn cat de cat decent, avand in vedere ca dormisem doar vreo 3 ore cu o zi inainte, in general am o problema mare cu somnul, cred ca si de la ultra-uri, nu prea mai pot sa adorm inainte de 3-4 dimineata. Anul trecut am incercat sa lupt impotriva acestei tendinte si mi-am pus ore de la 8 dimineata dar ce se intampla era ca dormeam 3-4 ore in ziua aia, ma culcam cum ajungeam si dupa adormeam tot la 3-4. De data asta nu ma mai lupt cu ritmul meu circadian dat peste cap, am ore doar de la ora 12 asa ca pot dormi lejer pana la 11 zilnic. Din pacate in ziua cursei nu poti face asta asa ca am dormit prost inainte intentionat ca sa pot sa dorm ok in ziua cursei. Nici asta nu mai merge mereu, mi se intampla sa dorm foarte prost o seara apoi tot la 2-3 sa adorm, desi sunt rupt toata ziua. Imi revine energia seara si nu mai pot dormi. N-a ajutat nici ca startul la Tor des Glaciers era seara, cumva chiar am fost ok sa stiu ca ora mea de culcare este tarziu si intr-adevar in seara aia nu mi-a fost somn pana la 7-8 dimineata.
Revenind, m-am trezit, m-am imbracat frumos si m-am dus la start. Am avut o mica problema tehnica in dimineata cursei - planuiam sa alerg cu un flask de 0.5 tinut in centura, dar am observat ca il rupsesem la Tor. Cumva nu mai folosesc flaskuri pentru ca fac ce fac si le musc rau si se rup, am ajuns sa folosesc sticle de plastic de gatorade, sunt indestructibile. In ziua de dinainte chiar imi cumparasem o sticla de 0.75 de Dorna, cu dop ca la Gatorade, si am avut asa un gand ca mai bine nu arunc sticla ca nu se stie cum o sa alerg cu ea in cursa. Asa ca fix asta am facut, am alergat cu sticla de Dorna de 0.75, si pentru ca un PET este incomod de tinut in centura/ brâu am ales sa alerg cu sticla in mana, folosind o tehnica invatata de pe Youtube pe care o recomand calduros: pui un buff pe din 2 pe mana si tii sticla intre mana si buff. Aia de 0.5 trebuie palmata un pic altfel cade, asta de 0.75 fiind mai mare statea perfect, a fost ideala sticla, mai ales avand in vedere ca stiam ca de la Table la Plaiul Foii cam suferi de sete daca vii doar cu 0.5, asa cu 0.75 a fost ideal. Deci am plecat eu cu sticla in mana, centura cu geaca, 5-6 geluri si vreo 2 magnezii. Ar fi mers inca 1 magneziu, data viitoare iau 3. Dimineata am bagat dejunul campionilor, o punguta cu 11 pastile cu vitamine si aminoacizi de la Animal Pak si am plecat spre start.
Ca in fiecare an, la start a fost un mare show, cu prezentarea "vedetelor" care se aflau acolo, persoane care castigasera in alti ani cursa la open sau la categorie. In fine, se termina prezentarea si plecam. Obiectivul era sa alerg cat mai mult pana la table, ai un fals plat cu unele urcari scurte. Am plecat destul de bine, as zice, il vedeam pe Ivanov in fata mea si stiam ca el vrea sub 4 ore jumatate. Ritmul nu era extraordinar de tare totusi, undeva pe la 4:20-4:30 pe km, dar trebuie tinut cont ca se urca usor. L-am vazut si pe Gabor Sztranyickzi (hai ca am reusit sa scriu numele) cu care alergasem la Cozia, diferenta e ca la Cozia am tras de mine ceva incredibil, aici n-am mai fost la 100% toata cursa, l-am vazut ca se duce si nici n-am incercat sa ma mai tin dupa el (a facut sub 5 ore). Dupa am avut o perioada in care am alergat cu dl Gheorghe Blajiu, am incercat sa ma tin dupa el, noi ne stim de multi ani, am alergat impreuna la multe curse, fiind mereu pe pozitii apropiate in clasament, dar de data asta n-am reusit sa ma tin, mi-a dat vreo 8 minute, ceea ce este remarcabil avand in vedere ca are cu 25 de ani mai mult decat mine. La scurt timp l-am vazut si pe colegul lui de alergare de la Sponser Team de la maraton 7500, dl Tilea Pepi, care tragea ceva inadmisibil si nici n-am incercat macar sa tin ritmul, a terminat cu peste 15 minute mai bine decat mine... Aproape de Table dau si de Adrian Plosnita, care ma intreba cat vreau sa scot, ii zic ca vreau doar sa fac PB (sub 5h40) si ramane socat ca am un timp asa slab aici. Probabil realizeaza ca nu este unde trebuie daca sta langa mine asa ca apasa pe acceleratie si reuseste sa termine in sub 5 ore. Vine primul punct de alimentare, La Table, km 11 aproximativ, pana aici am reusit sa alerg aproape integral, cu mici exceptii pe pantele mai nasoale. Bagasem deja un gel cu cofeina (folosesc mai nou doar geluri de la Deca, in special alea cu cofeina, au o cantitate redusa, 20mg), mi-am umplut sticla de Dorna, am luat 2 pahare de pe masa si am plecat. Am reusit sa ma ratacesc un pic, am luat-o un pic stanga, noroc cu un participant care s-a luat dupa mine si mi-a spus pe unde trebuie sa o luam. Probabil am pierdut lejer 1 minut la faza asta. Am mai alergat un pic ce s-a mai putut apoi s-a terminat distractia si a inceput urcarea groasa pana in saua Funduri.
Pe urcare am mers decent, as zice, am stat mult timp in spatele tipei de pe locul 5, am fost un pic motivat sa o intrec, intr;un final am reusit. Momentan aveam doar 2 fete in fata, pe Viorica Malai si pe Adriana Plosnita. Ele in general au timpi ceva mai buni decat mine, Adriana sta foarte bine si pe maraton pe plat, are un pic peste 3 ore, asa ca era un indicator ca sunt in grafic. Vine si coborarea tehnica de pe Funduri, il vad pe Lolu dar nu pot sa il salut pentru ca sunt la puls mare si nu pot vorbi. Pe coborarea tehnica am depasit cateva persoane, spre surprinderea mea, avand in vedere ca nu consider ca sunt cine stie ce pe bucatile tehnice. Masurile de siguranta luate au fost impresionante, dupa accidentul de acum 3 ani cand au murit 2 persoane acolo s-au montat plase de siguranta si alte elemente de protectie (corzi, balustrazi, etc). Sincer sa fiu nici acum n-am vazut unde s-a intamplat accidentul, ca trageam cat se putea si vedeam doar poteca din fata, am inteles ca au pus si niste clopotei acolo in amintirea lor dar eu personal eram prea focusat si n-am vazut nimic.
Urmatoarea bucata este oribila, e cosmarul meu - ai senzatia ca trebuie sa cobori dar mai ai inca N urcari scurte dar destul de abrupte. Mi-am dorit mult sa le alerg dar deja eram cu gambele grav contractate asa ca am fost nevoit sa merg. La un moment dat s-a intamplat un eveniment extraoddinar, dovada pentru mine ca Dumnezeu a avut grija de mine, incepusem sa sufar si nu prea mai aveam nici apa si m-am intalnit cu o persoana care ma cunostea. Eu din pacate am o mare problema si imi cer scuze tuturor cand fac asta, am o memorie vizuala EXTREM de proasta. Nu pot sa retin usor oameni, glumesc uneori ca sunt un pic autist dar real cred ca se intampla pentru ca vad foarte, foarte multe fețe noi an de an. Predau la sute de studenti diferiti anual, vad sute de oameni la concursuri, interactionez cu multa lume si pur si simplu se intampla foarte des sa ma salute lumea si sa nu stiu cu cine vorbesc, chiar daca probabil chiar as sti despre cine e vorba daca as afla un nume, ceva, dar in general mi-e jena sa ma dau de gol si continui sa vorbesc ca si cum as sti cu cine discut. Ei bine, acum oricum vedeam in ceata, ma vede o doamna, ma saluta, imi ureaza succes si ma intreaba daca vreau ceva. Am vazut ca avea Cola, i-am cerut o gura si mi-a oferit TOATĂ sticla. Nu stiu cine era dar ii multumesc si sper sa vada candva si sa imi spuna. Poate nu pare mult dar mi-a facut cursa, mi-a ridicat si moralul, si glicemia :). Am inghesuit cumva sticla de cola in centura si am continuat sa alerg. La un moment dat am depasit-o pe Viorica, parea usor obosita dar cred ca doar se conserva pentru ca fix inainte Plaiul Foii m-a ajuns din urma impreuna cu Paula Dogaru. Au dat o lupta teribila fetele, pe Paula nici n-am mai vazut-o dupa Plaiul Foii (a terminat pe 2) iar Viorica alerga pe urcare incercand sa o prinda, eu am lasat-o la mers pe portiunea aia asa ca nu am mai vazut-o nici pe ea la scurt timp.
La Plaiul Foii il vad pe Cristian Cioroiu care statea in check point, il salut, iau 2 pahare de apa, 2 de izo, imi scot pietricelele din pantof si plec. Am stat poate un pic cam mult pentru ca Paula deja nu se mai vedea iar Viorica luase un avans considerabil. Dau eu sa alerg pe asfalt in continuare dar aflu ca s-a modificat un pic traseul - urma sa urcam direct prin padure. Din acest motiv am avut un pic mai multa diferenta de nivel decat in ceilalti ani, traseul nefiind 100% in urcare, mai si cobora pe alocuri. Eu eram deja distrus muscular asa ca n-am mai fost in stare sa alerg acolo, desi chiar era mica panta. Pana la Diana abia m-am tarat, a mers greu de tot, am depasit totusi vreo 2 persoane si am fost si eu depasit de cineva dar deja incepusem sa clachez si sa aplic strategia mea de clacare - conservarea maxima. Cand sunt varza imi imaginez ca mai e mult mai mult decat e de fapt, ca sa ma conserv si sa pot face fata psihic mai bine, stiind ca mai e mult. De exemplu stiam ca Diana e la maxim 1500m+ dar mi-am imaginat ca am uitat eu si e la vreo 1600-1700 si mai am mult de urcat si nu are rost sa trag :))
Fix inainte de Diana am mai bagat un gel cu cofeina (al 3-lea cred, plus un gel fara cofeina si 2 sticlute de magneziu) dar nu prea a intrat, sau poate tocmai ca a intrat si a fost cam multa cofeina pentru mine ca ma simteam cam ametit. Au putina cofeina dar eu nu prea folosesc, asa ca le simt efectul. Coborarea la inceput nu prea mergea, abia puteam sa alerg. Cand s-a mai domolit panta am inceput sa alerg mai tare, dar chiar cand ma simteam si su bine am cazut din picioare pe plat, asa patesc cand sunt rupt si trag tare, ajung sa ma impiedic pe fals plat/ plat ca nu mai coopereaza muschii. Am continuat totusi sa alerg, finalul a fost greu pentru ca se incalzise tare dar intr-un final am ajuns: 5h21, 18 minute mai bine decat in 2018 dar totusi mai e inca mult de imbunatatit. Undeva pe la 4h50-5h se termina limita amatorismului, as zice. Sub 4h50 e greu tare sa scoti, au fost doar 13 alergatori, toti cu experienta...
MPC-ul nu s-a terminat aici pentru ca am asteptat-o apoi pe Bianca, a terminat a 4-a oara aici (pentru mine a fost a 6-a participare) iar seara am avut parte de proiectie de film, România Sălbatică, apoi s-a facut premierea. MPC este un concurs unic, toata lumea este chemata pe scena dupa ce se striga castigatorii. M-a impresionat si filmul, a fost nevoie de 10 ani de zile pentru ca realizatorii lui sa surprinda animalele salbatice din Carpati in diverse ipostaze. Mi-a ramas in cap o replica dintr-un film, there is so much beauty in this world. Cam asa a fost si filmul, au reusit sa surprinda frumusetea naturii si sa o priveasca un pic altfel fata de cum facem noi in mod normal.
MPC pentru mine a fost despre drum, nu despre destinatie, asa cum cred ca ar trebui sa fie alergarea pentru toata lumea. Si pot spune ca a fost un drum care a meritat si pe care sper sa il mai fac inca de multe ori de acum incolo. As vrea sa ii multumesc lui Lucian Clinciu pentru ca s-a straduit sa ne ofere o experienta frumoasa chiar si in conditiile grele de astazi (cheltuieli mari, participanti mai putini). Exista concursuri facute doar pentru bani, si se vede asta, si exista concursuri facute cu sufletul, iar MPC ramane un concurs facut cu sufletul, unde toti alergatorii care iubesc muntele si drumul in sine ar trebui sa participe. Sa ne vedem sanatosi in noul sezon!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu